BOLILE MĂRULUI – PREVENIRE ŞI COMBATERE
Cuprins:
Importanţa şi scopul studierii temei
Originea şi aria de răspândire a mărului
Cerinţele mărului faţă de factorii de mediu şi tehnologia de cultură
1.1. Cerinţele faţă de factorii de mediu
1.1.1. Cerinţe faţă de lumină
1.1.2. Cerinţe faţă de căldură
1.1.3. Cerinţe faţă de apă
1.1.4. Cerinţe faţă de sol şi expoziţia terenului
1.2. Tehnologia de cultură
1.2.1. Specificul producerii materialului săditor
1.2.2. Specificul înfiinţării şi întreţinerii plantaţiilor
1.2.3. Tăierile de fructificare
1.2.4. Întreţinerea solului
1.2.5. Fertilizarea plantaţiilor de măr
1.2.6. Irigarea plantaţiilor
1.2.7. Îngrijirea recoltelor
1.2.8. Combaterea bolilor şi dăunătorilor
1.2.9. Particularităţile maturării şi recoltării merelor
3.2.10. Tematica recoltării
Agenţii patogeni ai mărului
Combaterea integrată a bolilor la cultura mărului
1.3. Metode agro-fitotehnice
1.4. Igiena culturală
1.5. Metode biologice
1.6. Metode chimice
Concluzii
Bibliografie
Importanţă şi scopul studierii temei
Tradiţia şi vocaţia pomicolă a României este foarte veche, aceasta confundându-se cu însuşi poporul român.
Sfârşitul secolului XX găseşte ţara noastră printre marile ţări producătoare de fructe din lume însă primul deceniu al mileniului III înregistrează o scădere considerabilă a producţiei.
Redresarea producţiei de fructe este condiţionată şi de nivelul cercetării ştiinţifice, al învăţământului de specialitate de toate gradele, a cunoaşterii în general.
Între factori care au contribuit la obţinerea de recolte mai ridicate a fost şi protecţia mai eficientă a plantelor. Pentru realizarea producţiilor sporite şi de calitate superioară, lucrătorii şi specialiştii din agricultură au de luptat cu un număr mare de boli şi dăunători, care produc mari pagube producţiei agricole. Pagubele produse de agenţii patogeni au repercusiuni în primul rând asupra calităţii fructelor dar şi asupra cantităţii producţiei pomicole.
Măsurile de prevenire şi combatere a bolilor şi dăunătorilor presupun cunoaşterea ştiinţifică aprofundată a acestora. Prin cunoaşterea biologiei şi morfologiei agentului patogen, se poate preciza momentul aplicării măsurilor de prevenire şi combatere, diminuând astfel pierderile produse de aceştia. Un rol hotărâtor în realizarea obiectivelor protecţiei plantelor şi promovarea celor mai eficiente metode de combatere în producţie l-a avut strânsa şi permanenta colaborare între unităţile de cercetare şi organele operative ale Ministerului Agriculturii.
Eficacitatea combaterii bolilor şi dăunătorilor constă în folosirea unor aparate şi maşini de mare randament, în îmbogăţirea în permanenţă a sortimentelor fitofarmaceutice folosite, prin sintetizarea de noi substanţe chimice care să împiedice formarea unor rase noi rezistente la acestea.
Originea şi aria de răspândire a mărului
Centre de origine ale speciilor de Malus sunt arealele geografice cuprinse între Caucaz, Turkestan, Altai, Pamir până în China şi Japonia. Există câteva specii originare din America de Nord: Malus fusca Schneid, Malus ioensis, Brit, Malus coronaria Mill, Malus angustifolia Michx. Centrul genetic cel mai important pare a fi Asia de sud – vest (Vavilov 1951).
Cultura mărului acoperă întreaga zonă temperată, cuprinsă între 30-60o latitudine nordică şi 30-70o latitudine sudică precum şi unele zone restrânse subtropicale.
Plasticitatea ecologică ridicată a acestei specii a condus la crearea unor soiuri adaptate celor mai diverse zone. Astfel, se întâlnesc plantaţii de măr atât în Siberia şi Nordul Chinei, unde temperatura coboară frecvent până la - 40oC, reprezentate de soiuri ca: Anna, Primicia, Princesa, Galicia etc, cât şi în Algeria, Libia, Egipt, Brazilia, Mexic, Africa de Sud etc unde temperaturile ridicate din timpul iernii fac să nu fie asigurat “necesarul de frig” cu consecinţele cunoscute.
În prezent, mărul se cultivă în 84 de ţări, din care 35 în Europa, 25 în Asia, 8 în America de Nord, 8 în America de Sud, 8 în Africa şi 2 în Oceania.
Suprafeţele cultivate cu măr au oscilat în perioada 1996-2000 în jurul valorii 7 milioane hectare, fiind într-o tendinţă de creştere, mai ales, pe seama continentelor Asia şi Africa.
Producţia de mere media anilor (1996 – 2000) se cifrează la 60 milioane tone, cunoscând o tendinţă permanentă de creştere. Astfel, în 1950 se produceau în lume 13,5 mil. tone (fără URSS), în 1970, 28 mil. tone, (fără URSS), în 1990, 40 mil. tone (fără URSS), în 2000 peste 60 mil. tone.
Tabelul 1.
Producţia de mere la nivel mondial (tone)
Continentul 1997 1998 1999
Total d.c. 57.132.851 56.964.299 59.204.363
Asia 27.336.731 29.503.047 31.968.079
Europa 18.521.515 16.128.807 15.784.238
America de Nord 5.169.397 5.675.000 5.325.000
America de Sud 3.010.804 2.979.554 3.279.371
Africa 1.515.263 1.465.030 1.482.670
Oceania 920.069 809.356 836.000
Ţări mari producătoare de mere sunt: China cu peste 9 milioane tone (media anilor 1996 – 2000), SUA (4,7 mil. tone), Franţa (2,3 mil. tone), Italia (2,1 mil. tone), Turcia (2,0 mil. tone etc).
Tabelul 2.
Principalele ţări producătoare de mere din Europa (tone)
(FAO 2000)
Ţara 1997 1998 1999 2000
Franţa 2.473.000 2.208.800 2.061.100 2.308.000
Italia 1.835.190 2.115.470 2.115.47. 2.120.000
Germania 1.602.100 2.276.200 2.025.800 2.127.000
Turcia 1.738.000 1.975.000 2.100.000 2.010.500
Polonia 2.098.279 1.687.226 1.600.000 1.540.000
Spania 942.000 719.000 792.000 810.000
România 664.063 364.619 425.000 420.000
În România mărul este cultivat pe circa 75.000 ha (2000) de pe care se obţine o producţie de circa 600000 tone. Principalele judeţe producătoare sunt: Argeş, Suceava, Mureş, Maramureş, Dâmboviţa, Iaşi, Cluj, Bihor, Bistriţa Năsăud, Bacău, Sălaj, Vâlcea.
Tabelul 3.
Principalele judeţe producătoare de mere din România
(Anuarul statistic, 1998)
ţ Total din care: Sector privat
tone % tone %
Argeş 55.055 8,3 44.150 10,8
Suceava 45.603 6,8 29.720 7,3
Mureş 40.474 6,1 11.126 2,7
Maramureş 39.611 5,9 27.239 6,6
Dâmboviţa 39.457 5,6 25.133 6,1
Iaşi 32.123 4,8 14.375 3,5
Cluj 29.466 4,4 11.174 2,7
Bihor 25.591 3,8 16.862 4,1
Bistriţa – Năsăud 25.580 3,8 17.719 4,3
Bacău 25.262 3,8 17.677 4,3
Sălaj 24.203 3,6 16.429 4,0
Vâlcea 23.464 3,5 19.933 4,8
Citeste tot…
Categoria: Referate Agronomie Autorul: jojo11 Comentarii: Niciun comentariu
Cuvinte cheie: Bolile marului - prevenire si combatere, Referat Agronomie
1,238 Afisari
CATALIZA SI ENERGIA DE ACTIVARE
In teoria cinetica a gazelor , conditia ca o reactie chimica sa se produca , rezida in necesitatea realizarii ciocnirilor efective intre atomii sau moleculelor reactante .Viteza reactiei depinde de frecventa ciocnirilor , iar numarul moleculelor (Z) care sufera coliziune in unitatea de timp intr-un volum de 1 cm3 , pentru o reactie bimoleculara , este redat printr-o relatie de tipul:
Citeste tot…
Categoria: Referate Chimie Autorul: jojo11 Comentarii: Niciun comentariu
Cuvinte cheie: Cataliza si energia de activare, referat chimie
168 Afisari
Arta si Stiinta secolului XX
Ritmul rapid al schimbarilor din secolul XX a afectuat artele la fel de mult ca orice alt domeniu. Stilurile si manifestarile s-au urmarit una pe alta intr-o succesiune rapida, caci artistii au incercat sa-si extinda aria de influenta, inventand noi modalitati, tratand noi subiecte, folosind noi tehnologii. Aceste incercari au fost amplificate de dezvoltarea comunicatiilor, care au usurat accesul publicului la operele de arta. Citeste tot…
Categoria: Referate Arte Plastice Autorul: jojo11 Comentarii: Niciun comentariu
Cuvinte cheie: Arta si Stiinta secolului XX, Referat Arte plastice
185 Afisari
ORIGINEA SI EVOLUTIA VERTEBRATELOR
Vertebratele cuprind animale a caror studiere are o mare importanta atat teoretica cat si practica.
Pe baza studiului lor au fost formulate legile generale ale biologiei ,ca : legile evolutiei filogenetice, ale dezvoltarii ontogenetice, legile anatomiei comparate si au condus la stabilirea unor contributii valoroase in ecologia si sistematica animala. Citeste tot…
Categoria: Referate Biologie Autorul: jojo11 Comentarii: Niciun comentariu
Cuvinte cheie: Originea si evolutia vertebratelor, referat biologie
193 Afisari
Introducere
Regimul juridic al răspunderii contravenţionale se consideră una din problemele actuale. Tema este că fiecare dintre autorii analizează răspunderea contravenţională în mod diferit, unii consideră că răspunderea contravenţională este o forma a răspunderii juridice, şi alţii sînt de părerea că ea este o formă a răspunderii administrative.
Relatarea problemei în acest mod este mai mult din punct de vedere teoretic şi ea este în curs de soluţionare.
Răspunderea contravenţională este o formă de răspundere juridică, reglementată de normele dreptului contravenţional, ea se ocupă de date reale şi concrete ca: contravenţia, persoanele ce pot fi trase la răspundere, cauzele care înlătură caracterul contravenţional al faptei, sancţiunile contravenţionale, organele competente de a aplica sancţiunea.
Regimul juridic al răspunderii contravenţionale este reglementat prin normele juridice ale Codului Contravenţional şi alte acte normative.
Aplicarea acestei forme de răspundere este mai eficientăîn practică deoarece rolul ei este de a pedepsi pentru atentarea la drepturile şi libertăţile legitimeale persoanei, proprietăţii, ordinii publice şi a altor valori ocrotite de lege. De aici rezultă că pentru protejarea acestor valori, trebuie să fie sancţionată orice încălcare a legii.
Aplicarea răspunderii contravenţionale este un proces real şi practic, aplicarea unei sancţiuni sub formă verbală nu are nici un sens. În practică un rol important îl au trăsăturile, particularităţiel şi principiile răspunderii contravenţionale fapt de a fi diferenţiată de alte forme de răspundere.
Actualitatea problemei respective vine din momentul apariţiei drepturilor şi obligaţiilor ce cad sub incidenţa normelor juridice contravenţionale. Citeste tot…
Categoria: Referate Administratie Autorul: jojo11 Comentarii: Niciun comentariu
Cuvinte cheie: Controlul contraventional, Referat Administratie
280 Afisari
Chimia este o stiinta experimentala deoarece are la baza experimentul. Experimentatorul are nevoie neaparat,si inainte de toate,de doua instrumente :
-ochi patrunzatori,care inregistreaza toata diversitatea aspectelor manifestate in cursul desfasurarii unui fenomen studiat ;
-capacitatea de a patrunde in esenta celor constatate. Citeste tot…
Categoria: Referate Chimie Autorul: jojo11 Comentarii: Niciun comentariu
Cuvinte cheie: Referat Chimie- "Chimia stiinta experimentala", referate
131 Afisari
In Marea Neagra, mamiferele marine sunt reprezentate de trei specii de delfini, incadrate in doua familii:
1. Familia Delphinidae – cu doua specii: Delphinus delphis ssp. ponticus si Tursiops truncatus ssp. ponticus.
2. Familia Phocoenidae – cu specia Phocoena phocoena ssp. relicta.
Delphinus delphis ponticus (Barabasch-Nikiforov, 1935)
Clasa: Mammalia
Ordinul: Cetacea
Subordinul: Odontoceti
Familia: Delphinidae
Genul: Delphinus
Specia: Delphinus delphis
Denumire populara: delfinul comun
Citeste tot…
Categoria: Referate Biologie Autorul: jojo11 Comentarii: Niciun comentariu
Cuvinte cheie: Biologie, Delphinidae in Marea Neagra, referate
256 Afisari
Receptorii membranei celulare si captarea colesterolului prin endocitoza
mediata de receptori
Receptorii sunt dispozitive moleculare specializate asezate pe fata externa a membranei celulare cu ajutorul carora se intercepteaza semnale sau mesaje venite pe cale nervoasa sau pe cale umorala.
Receptorii sunt proteine care au functia de a lega specific si cu mare afinitate substante denumite liganzi. Legatura dintre liganzi si receptorii specifici declanseaza raspunsuri celulare caracteristice. Astfel se produc in organismul viu foarte multe interactiuni intre celulele ce secreta liganzi si celulele “tinta”.
Tipurile de receptori de membrana sunt:
Citeste tot…
Categoria: Referate Biologie Autorul: jojo9 Comentarii: Niciun comentariu
Cuvinte cheie: Biologie, Receptorii membranei celulare si captarea colesterolului prin endocitoza
241 Afisari
Eclipsele de lună
Se înţelege prin eclipsă fenomenul prin care un astru fără lumină, intrînd în conul de umbră al unei planete , este lipsit de lumina Soarelui . De exemplu , Luna sau sateliţii unei planete pot fi eclipsaţi. Aici avem o lipsire reală de lumină , vizibilă din orice punct al globului terestru unde aceste astre sînt deasupra orizontului.
Eclipsele de lună au prezentat , în trecut , un imens ştiinţific major. Ele au permis evaluarea dimensiunilor satelitului nostru natural , ca şi a distanţei Pămînt-Lună .
Eclipsa poate fi:
Totală , dacă Luna intră complet în conul de umbră al Pămîntului ;
Parţială , dacă numai o porţiune a suprafeţei lunare pătrunde în umbra Pămîntului ;
Prin penumbră , dacă Luna traversează numai penumbra Pămîntului.
Umbra Pămîntului fiind opusă Soarelui, o eclipsă de Lună nu se poate produce decît atunci cînd Luna traversează această regiune, cu alte cuvinte , la Lună Plină .
Luna avansează, acoperind totalitatea discului lunar, care se colorează într-o nuanţă .Durata totalităţii , în funcţie de drumul de traversare a conului de umbră şi poate dura între cîteva secunde şi cel mult 1h 45 min. Culoarea sa, diferă de la o eclipsă la alta, variază în gama roşiatică datorată refracţiei razelor solare prin atmosfera terestră după absorbţia lungimilor din domeniu albastru şi transmiterea celor din domeniu roşu. Coloraţia depinde de gradul de transparenţă a atmosferei terestre (prezenţa aerosolilor de origine vulcanică),de activitatea solară şi de distanţa Pămîntului în momentul eclipsei.
Daca Luna se află la apogeu,poziţia sa este atunci la mai mare apropiere de vîrful conului de umbră, iar suprafaţa sa prezintă,prin comparaţie cu
Situaţia unei eclipse care se derulează în momentul perigeului, cînd Luna pătrunde mai aproape se baza conului se umbră. Refracţia solară este considerată neglijabilă la altitudini de peste 75 km. Pentru razele care trec foarte aproape de solul terestru, deviaţia este maximă. Aflîndu-se mereu dincolo de această distanţă,la cel puţin 356400km,ea nu va fi,deci, niciodată total eclipsată. Suprafaţa lunară va fi întodeauna luminată de razele reflectate de atmosfera terestră.
Pentru a identifica aceste variaţii de culoare,astronomul francez Andre Danjon a stabilit o scară de măsurare a luminozităţii eclipselor totale de Lună. Această măsurare trebuie făcută la mijlocul perioadei de totalitate, cînd Luna se află cel mai aproape de centrul unghiului de umbră,cu ochiul liber sau cu ajutorul unui instrument cu grosisment mic.La scara de 0 are loc eclipsă foarte întunecată,Luna este greu de observat.La scara de 1 eclipsă întunecată, cenuşie sau brună, detaliile lunare sunt greu perceptibile.La scara 2 eclipsă întunecată sau ruginiecentrul umbrei este foarte întunecat, cu o zonă periferică puţin mai luminoasă.La scara 3 eclipsă roşu-cîrîmizie,mărimea umbrei capătă o tentă gri-gălbuie.
În timpul eclipsei din 19 martie 1848,Luna a rămas atît de luminoasă încît observatorii se întrebau dacă eclipsa avea loc. Dimpotrivă, pe 18 mai 1761 şi pe 10 iunie 1816,Luna a fost invizibilă cu ochiul liber în momentul totalităţii.
Datorită acestei scări şi după analiza acestor măsurători, Andre Danjon a demonstrat o relaţie între luminozitatea umbrei şi ciclul activităţii solare, de 11 ani: suprafaţa lunară prezintă nuanţe mai strălucitoare în timpul maximelor de activitate solară.
Datorită eclipselor de Lună, mai exact urmărind forma umbrei proiectate de Pămînt pe suprafaţa lunară, se poate deduce că Pămîntul este sferic.
În secolul al 17-lea,so0luţia parţială a angoasantei probleme a longitudinilor din cartografie îşi caută răspunsul în eclipsele de Lună, fenomene observabile simultan din numeroase locuri. În 1634,graţie acestor măsurători, Marea Mediterană şi-a văzut lungimea redusă cu 1000 km în raport cu primele estimări. Studiul luminii care ajunge la Lună în timpul eclipselor le-a permis lui Daniel Barbier şi lui Daniel Chalonge de la Institutul de Astrofizică din Paris să arate că o parte a stratului de ozon al atmosferei terestre ,în atît de mare măsură vital pentru fiinţele de pe Pămînt, este concentrat într-un strat cuprins între 50 şi 80 km.
Categoria: Referate Astronomie Autorul: jojo9 Comentarii: Niciun comentariu
Cuvinte cheie: Astronomie, Eclipsele de lună
169 Afisari
Stilul romanic
A aparut in Franta, la Cluny, in secolul X si este primul stil international, extinzandu-se in toate tarile Europei cu traditie romana pana in estul Europei.
Arhitectura. Caracteristice epocii sunt castelele, manastirile si bisericile. Castelele erau locuintele seniorilor feudali, fiind si fortarete in caz de atac. Erau asezate pe inaltimi si inconjurate de ziduri groase si inalte, realizate din blocuri de piatra si in partea superioara aveau creneluri, turnuri de aparare si ziduri de straja. Elementul principal al castelelor era donjonul cu infatisarea unui turn inalt cu intrare mai sus de sol, ferestre mici si in care se facea ultima retragere in caz de atac. Castelele erau simbolul autoritatii feudale. In timp au rezistat putine castele. Cele mai multe se afla in Franta si dateaza din secolele XI si XII, iar in Italia, in Toscana se pastreaza si azi o suita de turnuri feudale. Manastirile. S-au construit intre anii 954 si 981 de catre ordinul calugaresc al benedictinilor.
Citeste tot…
Categoria: Uncategorized Autorul: jojo9 Comentarii: Niciun comentariu
Cuvinte cheie: arte plastice, stilul romanic
194 Afisari
