Michelangelo Buonarroti (n.6 martie 1475, Caprese, Provincia Arezzo - d.18 februarie 1564, Roma), alături de Leonardo da Vinci, cel mai important artist în perioada de vârf a Renaşterii italiene. Geniul său universal este deopotrivă oglindit de pictură, desen, sculptură şi arhitectură. A scris şi poezii, în special în genul sonetului şi madrigalului.

Catedrala Sfantul Petru din Vatican este renumita prin bogatia de fresce, mozaicuri, dantelarii in piatra si marmura, picturi, sculpturi, dar una dintre atractiile principale ramane celebra sculptura a lui Michelangelo, Pieta, amplasata chiar la intrare, intr-o nisa in partea dreapta. Opera din tinerete a marelui architect renascentist – nu avea decat 24 de ani cand a creat-o, in 1499 – aceasta sculptura atrage privirile ca un magnet. Construita pentru a decora monumental funerar al cardinalului francez Jean de Billheres, sculptura a fost mutata in locatia actuala in secolul al XVIII-lea.

Nu exista o reprezentare mai fireasca, mai naturala, mai impresionanta prin simplitatea ei a unei teme clasice: Maria tinandu-l in brate pe Iisus Hristos coborat de pe cruce, tema imprumutata din arta nord - europeana. Fecioara Maria este tanara, este frumoasa, simboluri menite sa demonstreze puritatea, inocenta, inspirate din pasiunea artistului pentru opera literara a lui Dante Alighieri, Divina Comedie.

Durerea nu este strigata, este exprimata prin privirea pierduta si gestul mainii stangi, cazuta pe langa corp, ce parca ne spune ca nu mai este nimic de facut, subliniind resemnarea in fata mortii.
Prin aceasta lucrare Michelangelo sintetizeaza inovatiile din sculptura ale predecesorilor sai din secolul al-XV-lea, adaugand la aceasta monumentalitatea specifica sculptorilor renascentisti ai secolului XVI.
Statuia lui David (1501-1504) a fost realizată din însărcinarea consiliului municipal al Florenţei. David apare ca un personaj plin de energie şi forţă, chipul minunat finisat şi privirea îndreptată către stânga îi conferă un aspect hotărât şi brav.

Cioplit într-un bloc de marmoră având o înălţime de patru metri, personifică forţa şi siguranţa. A fost nevoie de trei zile pentru a transporta statuia în piaţa Signoria din centrul Florenţei. În anul 1873, pentru a-l proteja de intemperii, originalul va fi mutat în interiorul Muzeului Academiei de Belle-Arte, locul lui din piaţă fiind ocupat de o copie.

Alte opere sculpturale ale lui Michelangelo sunt Moise (în biserica San Pietro in Vincoli, Roma), Sclav înlănţuit şi Sclav murind (prevăzuţi pentru mausoleul papei Iuliu al II-lea, în prezent în Muzeul Luvru di Paris), grupul statuar Ziua şi Noaptea, Amurgul şi Aurora la mormântul lui Giuliano de Medici, Il Pensioroso (Gânditorul) reprezentându-l pe Lorenzo Magnificul, grupul de sclavi (aşa zişii Giganţi), sculpturi neterminate aflate în Muzeul Academiei din Florenţa. Ultimele sculpturi cu tema Pietŕ se deosebesc de cea din tinereţe printr-un dramatism impresionant

Auguste Renoir îşi face apariţia în artă ca impresionist.Cariera sa de artist începe foarte devreme în condiţii defavorabile, aproape patetice şi se termină în ajunul morţii. Renoir trăieşte şaptezeci şi opt de ani din care mai bine de şaizeci îi petrece într-o muncă încordată.

Se naşte în 1841 la Limojes şi este fiul unui croitor foarte sărac. La 15 ani intră într-o fabrică de porţelan ca decorator, apoi pictează evantaie.Dar din această ocupaţie nu ajunge să işi câştige pâinea zilnică.
La 20 de ani intră în atelierul lui Gleyre,unde întâlneşte  pe Monet,pe Bazille şi pe Sisley şi astfel se leagă între ei prietenia din care va ieşi primul grup de impresionişti.

Spre deosebire de ceilalţi el este instinctiv,nu dispreţuieşte nici tradiţia nici trecutul ca atare. Încă o diferenţă între el şi ceilalţi impresionişti ,diferenţă din care va decurge, ca o consecinţă şi desparţirea lor-ceea ce îl atrage mai puternic  ca subiect este nudul,trupul uman mai ales cel al femeii, pe cand restul impresioniştilor sunt preocupati îndeosebi de subiecte din natură,adica de diversele forme de peisaj.
Alături de această temă pe care o tratează de nenumărate ori el studiază şi floarea.Obişnuia sa spună că pictează flori ca o pregătire în vederea redării carnaţiei feminine.Imediat ce ajunge in posesia tehnicii impresioniste se opreşte la tema ce joacă un rol esenţial în evoluţia şcolii:redarea aspectelor unui oraş.
La 40 de ani merge în Italia, la Pompei unde studiază faimoasele decoraţii ale romanilor din primul secol al imperiului lor.Îşi dă seama de neajunsul suferit de pictură din pricină că desenul fusese neglijat de către impresionişti.Ajunge la concluzia că impresionismul greşise şi pentru prima dată începe să fie nesigur,să-şi pună întrebări,să aibă nelinişti.
Puţin câte puţin se îndreatpă către acea ultimă fază a carierie sale,în care nudul deţine rolul principal.

De tânăr se îmbolnăveşte de reumatism deformant,iar mâinile îi sunt înţepenite şi aproape că nu se mai poate servi de ele.Totuşi pasiunea pentru pictură e aşa de mare încât inventează tot felul de mijloace ca să continue să picteze chiar în situaţia teribilă în care se afla.Uneori prietenii îl surprindeau cu pensula legată de mână pe care o purta cu infinită greutate,în timp ce cineva îi mişca şevaletul în directia pe care o indica artistul.Spre sfârşitul vieţii a facut şi sculptură.

Ajunsese să conducă în aşa fel pe unul din ajutoarele sale cu mâna şi cu un bastonaş,încât făcea operaţia pe care o dorea Renoir.Sculpturile acestea trec cu drept ca opere autentice ale acestuia,deşi mâinile sale aproape nici nu le-au atins.
Moare în 1919,la vârsta de 78 de ani.Opinia publică având alte preocupări în afară de un cerc restrâns,moartea sa a trecut aproape neobservată.
Opera lui Renoir este foarte bogată.Dintre lucrările cele mai importante fac parte:’Copilul cu pisica’,’La Loge’,’Portretul d-nei Charpentier’,’Le moulin de la Galette’.

Waldo a considerat administratia publica ca pe un proces politic innascut inca de cand a scris “Statul Administrativ”. In conceptia lui Dwight Waldo etica in administratia publica este o problema complexa si complicata. Acest subiect este greu de explicat si inteles avand in vedere ca in secolul nostru codurile etice s-au schimbat iar sentimentul ca moralitatea este “relativa” a crescut. Data fiind cresterea in diversitate a organizatiilor, se face simtita nevoia de noi repere etice. Cu toate acestea nu se depune nici un efort in directia crearii unui nou cod etic adaptat noilor nevoi.

In teoria lui D. Waldo, functionarii publici trebuie sa tina cont de 12 obligatii:
obliagtii fata de constitutie;
obliagtii fata de legi;
obliagtii fata de natiune si tara;
obliagtii fata de democratie;
obliagtii fata de normele de organizare birocratica;
obliagtii fata de profesie si profesionalism;
obliagtii fata de familie si prieteni;
obliagtii fata de sine;
obliagtii fata de colectivitatile cu care vin in contact;
obliagtii fata de interesul public sau bunastarea generala;
obliagtii fata de umanitate sau lume;
obliagtii fata de Dumnezeu sau religie.

Waldo afirma despre aceste obligatii ca nu pot fi ierarhizate in functie de importanta iar numarul lor poate creste indefinit, el facand doar o trecere in revista a celor mai importante reguli etice in viziunea lui. El trateaza aceste obligatii la nivelul datoriei individuale, datoria fiecaruia fata de moralitatea personala si nu datoria fata de organizatie. Waldo face referinta la nevoia de a intelege etica in contextul teoriei politice.

Waldo este un teoretician al eticii in administratie care vrea sa explice acest fenomen complex fara a construi insa niste reguli clare de urmat in acest domeniu. El constientizeaza faptul ca cele mai multe dileme etice din administratie sunt de cele mai multe ori conflicte intre diferitele coduri etice.

Pentru a intelege mai bine problemele legate de etica in administratia publica, putem studia dilema ridicata de cartea “Sexul Madonnei”. Dilema etica starnita de acest caz este cauzata pe de-o patre de neinteresul cetatenilor de a achizitiona aceasta carte din banii publici, adica din taxele platite de ei, si pe de alta parte de libertatea conferita bibliotecarilor de Primul Amendament si de “Cartea Drepturilor Bibliotecilor” de a achizitiona o carte indiferent de cat de controversata era. Stiind ca aceasta carte contine o serie de fotografii personale care surprind in mod erotic fanteziile sexuale ale divei, a facut-o sa devina nepopulara in randul traditionalistilor. Cu toate acestea bibliotecarii erau obligati de etica profesiei sa puna la dispozitia celor interesati carti de orice natura.

Pregatirea profesionala a bibliotecarilor era aceea de a fi profesionisti, in scoli ei nefiind pregatiti pentru a face fata unor probleme administrative ca cele ridicate de aparitia acestui volum. Totusi, ei au reusit sa depaseasca aceasta problema de etica administrativa prin intermediul a trei moduri de actiune:
de a limita accesul la material;
de a acorda acces liber la carte;
de a refuza cumpararea volumului.

Pentru a trece testul Primului Amendament, unii bibliotecari au achizitionat volumul in numar limitat si au acordat acces doar adultilor. La luarea acestor decizii au contribuit odata normele stipulate in Primul Amendament si in “Cartea Drepturilor Bibliotecilor” si de asemenea valori de factura morala, respectand dorinta cetatenilor care considerau aceasta carte ca fiind indecenta si pornografica. Au existat si o serie de biblioteci care au oferit tuturor acces nelimitat in schimbul unui simplu abonament. Cei care au refuzat sa cumpere acest volum au luat aceasta decizie pe considerentul ca, majoritatea nu doreste in biblioteci acest gen de literatura lipsita de orice scop educativ.

Conform teoriei lui Waldo referitoare la cele 12 obligatii de etica in administratie, bibliotecarii care au cumparat cartea, oferindu-I un acces limitat, au luat cea mai buna hotarare, fiind fundamental morala si etica. Ei au facut cea mai buna alegere pentru ca au luat in considerare toate normele profesiei lor. Bibliotecarii au respectat atat dorinta majoritatii care nu dorea lucrarea in institutii, restrictionandu-i accesul, dar si dorinta minoritatii de a o gasi pe rafturile bibliotecii. Ei au luat aceasta decizie bazandu-se pe un puternic etos profesional reusind sa iasa din aceasta problema etica.

Bibliotecarii care au achizitionat cartea, oferindu-I acces liber nu au tinut cont de parerea celor care nu doreu aparitia ei in bibliotecile publice, fiind astfel multe persoane ofensate de acest lucru, ei gresind din punct de vedere etic. De asemenea bibliotecarii care nu au achizitionat cartea au incalcat normele Primului Amendament si a “Cartii Drepturilor Bibliotecilor” care prevede ca ei sa apere cartile impotriva cenzurii. Existand presiuni din partea platitorilor de taxe decizia lor a fost intrucatva corecta dar lipsita de etica, ei fiind obligati sa tina cont si de dorinta minoritatii.

Un important criteriu pentru un comportament moral corect este si respectarea drepturilor omului la libera exprimare si informare, deci hotararea bibliotecarilor de a cumpara cartea, desi cu acces limitat, este etica si morala, corecta fata de toata lumea. Incercarile de a manipula bibliotecarii sa nu cumpere cartea au esuat, acestia dand dovada de multa corectitudine si conduita etica.

In concluzie drepturile omului, interesul public, cerintele profesionale sunt norme de care lucratorii publici trebuie sa tina cont in desfasurarea activitatii lor si nu trebuie sa se lase influentati de nici o forma de manipulare sau presiune exercitata asupra lor spre a fi apti de a lua decizii corecte din punct de vedere etic.

Astfel, in realiatea administratiei publice nu tot ceea ce e legal este si etic. Fie ca ne place sau nu, functionarii publici lucreaza cu anumite norme legale care nu sunt neaparat etice in criteriu general.

1. Familia Delphinidae – cu doua specii: Delphinus delphis ssp. ponticus si Tursiops truncatus ssp. ponticus.
2. Familia Phocoenidae – cu specia Phocoena phocoena ssp. relicta.

Delphinus delphis ponticus (Barabasch-Nikiforov, 1935)
Clasa: Mammalia
Ordinul: Cetacea
Subordinul: Odontoceti
Familia: Delphinidae
Genul: Delphinus
Specia: Delphinus delphis
Denumire populara: delfinul comun

Caracteristici generale – Pot fi remarcati deseori jucandu-se in jurul navelor. Delfinii comuni se apropie de coasta mai ales vara, in luna august. Se asociaz a in grupuri de cateva zeci de exemplare. Longevitatea acestora a fost estimata la 25-30 de ani. Numarul dintilor este de 40-45 / jumatate de maxilar, forma lor fiind conica. Lungimea rostrului atinge 10-20 cm. Ating viteza maxima de 60 km/h. Sunt specii ihtiofage si vaneaza in grup..

Culoare – spatele este gri inchis spre negru de la varful capului spre coada inchizandu-se intr-un V pe ambele parti sub inotatoarea dorsala. Partile laterale sunt gri deschis in spatele inotatoarei dorsale si alb-bronz in fata inotatoarei dorsale. Abdomenul este alb. in jurul ochilor se gasesc cercuri de culoare inchisa legate printr-o linie neagra care traverseaza capul prin spatele rostrului si o alta dunga de la maxilare pana la inotatoare.

Inotatoarele – inotatoarea dorsala este inalta, falciforma si ascutita. inotatoarele pectorale sunt lungi si subtiri si usor curbate sau ascutite. inotatoarea codala este ascutita la varfuri cu o crestatura mica in centru.

Lungime si greutate – Lungimea medie a indivizilor din aceasta specie este de 175 cm pentru masculi si 160 cm pentru femele. Acestia pot atinge greutatea de 135 kg.

Hranirea – sunt mamifere ihtiofage, hranindu-se predominant cu pesti pelagici de talie mica (ce inoata in masa apei) – hamsie, sprot, stavrizi etc., iar aglomerarile lor sunt in functie de existenta bancurilor de pesti. Delfinii comuni vaneaza in grup.

Imperecherea – perioada de imperechere dureaza 5-6 luni (iulie - decembrie), iar maturitatea sexuala este atinsa la varsta de 3-4 ani. Puiul masoara la nastere intre 80-95 cm lungime, perioada de gestatie fiind de 10-11 luni.

Tursiops truncatus ponticus (Barabasch-Nikiforov, 1940)
Clasa: Mammalia
Ordinul: Cetacea
Subordinul: Odontoceti
Familia: Delphinidae
Genul: Tursiops
Specia: Tursiops truncatus
Denumire populara: afalinul

Caracteristici generale – este un delfin relativ robust avand un rostru scurt si butucanos, de unde si denumirea in limba engleza de “bottlenose” (“delfin cu nasul ca o sticla”). Afalinul are o mare mobilitate cervicala pentru ca cinci din cele sapte vertebre ale gatului nu sunt sudate intre ele cum sunt la delfinii oceanici. Are 18-20 dinti conici ascutiti pe fiecare jumatate de maxilar. Lungimea rostrului este de cca. 8 cm, fiind considerat de lungime medie. In Marea Neagra, afalinul traieste in grupuri nu prea mari, cu efective cuprinse intre 15-25 indivizi. Viteza pe care o ating este in jur de 30 km/h. Afalinii reprezinta o specie predominant ihtiobentofaga, ce se apropie de tarm mai ales primavara. Longevitatea este estimata la 25-30 de ani.

Culoare – culoarea acestui delfin variaza considerabil dar, in general, acest delfin prezinta o coloristica de la gri-deschis spre alb pe partea ventrala, flancurile mai deschise, pana la un gri inchis pe partea dorsala. Trecerea de la culoarea inchisa a partii dorsale catre partea deschisa a partii ventrale este progresiva, fara o limita clara.

inotatoare – inotatoarea dorsala are forma caracteristica, lata la baza, inalta si curbata, aflandu-se aproape de mijlocul corpului. Lobii inotatoarei codale sunt lati si curbati, avand o crestatura mediana bine evidentiata. inotatoarele pectorale sunt de marime medie si ascutite.

Lungime si greutate – lungimea afalinului este cuprinsa intre 250-350 cm la masculi si 230-320 cm la femele, iar greutatea medie de cca. 180 kg.

Hranirea – sunt forme ihtiobentofage. Un delfin adult poate consuma intre 8 si 15 kg de hrana zilnic. Afalinul se hraneste cu peste si crustacei.

Imperecherea – reproducerea are loc in perioada iulie - octombrie. Masculii ajung la maturitate sexuala la varsta de 10 ani, femelele la 5-7 ani. Perioada de gestatie este de 10-12 luni. La nastere puiul de afalin masoara intre 90 si 120 cm. Puii sunt alaptati pana la varsta de un an si stau cu mamele lor pana la 3 ani.

Phocoena phocoena relicta (Abel, 1905)
Clasa: Mammalia
Ordinul: Cetacea
Subordinul: Odontoceti
Familia: Phocoenidae
Genul: Phocoena
Specia: Phocoena phocoena
Denumire populara: marsuinul sau porcul de mare

Caracteristici generale – este cel mai mic cetaceu din Marea Neagra. Marsuinul are un corp mic si robust care se ingusteaza spre coada. Adultii masoara intre 130 si 180 cm in lungime si o greutate maxima de 65 de kg. Specia nu prezinta un rostru distinct, iar dentitia este reprezentata de 20-30 dinti/jumatate de maxilar. Este o specie ihtiobentofaga, frecventa in apropierea tarmului, mai ales vara. Traieste solitar sau in grupuri mici de 2-10 indivizi.

Culoarea – Partea dorsala este de culoare neagra sau gri inchis cu nuante mai deschise pe flancuri. Partea ventrala este alba si prezinta o dunga inchisa la culoare de la comisura bucala la inotatoarea pectorala.

Inotatoarele – inotatoarele pectorale sunt mici, inchise la culoare si usor rotunjite, inotatoarea dorsala este triunghiulara cu o baza lata, iar inotatoarea codala este de asemenea lata, prezentand o crestatura mediana.

Lungime si greutate – lungimea maxima pentru marsuinii din Marea Neagra este de 150 cm pentru femele si 160 cm pentru masculi. Greutatea medie a marsuinului din bazinul pontic este de 43 de kg.

Hranirea – ca si afalinii, marsuinii sunt specii ihtiobentofage, hranindu-se cu pesti (cambula, calcan, guvizi) si nevertebrate (gasteropode).

Imperecherea – imperecherea incepe in luna iulie si dureaza pana in octombrie; perioada de gestatie este de aproximativ 9 luni. Lungimea puiului la nastere variaza intre 70 si 90 cm. Maturitatea sexuala este atinsa la 3-4 ani. Longevitatea lor este estimata la aproximativ 16 ani.

Anatomia aparatului digestiv

Metabolismul reprezinta totalitatea transformarilor biochimice prin care substantele nutritive din mediu sunt transformate in constituenti proprii, energie si produsi de metabolism.
Metabolismul are doua faze esentiale, realizate prin interventia nemijlocita a aparatului digestiv si respirator:
Catabolism (dezasimilatie)
Anabolism (asimilatia)
Catabolismul consta in degradarea compusilor nutritivi din mediu si eliberarea de energie.
Anabolismul consta in reactii de sinteza a componentilor celulari.
Prin intermediul aparatului digestiv, nutreturile si apa sunt introduse in organism, unde sunt digerate si absorbite si se elimina in exterior resturile organice.

Aparatul digestiv la mamiferele domestice

Aparatul digestiv este format din tubul digestiv, glande anexe.
Prin tub digestiv se intelege aparatul digestiv format dintr-o serie de organe, fara glande anexe (glandele salivare, ficatul si pancreasul).
Organele tubului digestiv sunt plasate astfel unele dintre ele inaintea diafragmei (prediafragmatice), iar altele inapoia ei (postdiafragmatice).
Organele prediafragmatice sunt reprezentate de:
Cavitatea bucala
Faringele
Esofagul
Cavitatea bucala adaposteste limba si dintii.
Limba este un organ musculos, care are rol in prehensiunea, masticatia, insalivatia si deglutitia nutreturilor.
Dintii sunt cele mai dure organe si au rol in prehensiunea si masticatia nutreturilor.
Dintii sunt situatia pe maxilarul superior si inferior, prezentand diferentieri de la specie la specie dupa cum urmeaza:

A. Stomacul este primul segment al tubului digestiv postdiafragmatic, situat in continuarea esofagului. Stomacul se continua cu intestinul subtire, facand legatura cu acesta printr-un orificiu numit pilor.
Dupa cum este format stomacul, animalele se pot imparti in monogastrice si poligastrice.
Animalele monogastrice au stomacul simplu, unicompartimentat (calul, iepurele si carnasierele).
Animalele poligastrice au stomacul format din patru compartimente si anume: rumen, retea, foios, cheag. Rumenul este cel mai mare compartiment cu o capacitate de 200-300 litri. Primele trei compartimente sunt compartimente mecanice, avand rol de a faramita si amesteca materialul alimentar, pregatindu-l pentru digestia chimica ce are loc in cheag.
B. Intestinul subtire este format din trei segmente: duoden, jejun si ileon. Intestinul subtire, prin duoden, incepe de la nivelul pilorului si se termina prin ileon, care face legatura cu intestinul gros (prin cecum deschiderea ileo-cecala).

C. Intestinul gros este format din trei segmente: cec, colon si rect.
Glandele anexe ale tubului digestiv sunt:
- Glandele salivare
- Ficatul
- Pancreasul
Glandele salivare sunt glande diseminate sau grupate, cu secretie exocrina, secreta saliva care are rol in digestia bucala.
Ficatul este ce mai voluminoasa glanda digestiva. Produsul de secretie numit bila, este stocat temporar intr-un rezervor numit vezica biliara. Bila nu contine fermenti, dar are rol important in digestia substantelor nutritive.
Pancreasul este o glanda mixta, cu secretie exocrina (sucul pancreatic care contine tripsina, lipaza si amilaza cu rol in descompunerea substantelor nutritive din furaje) si endocrina.

Aparatul digestiv la pasarile domestice

Aparatul digestiv la pasarile domestice este organizat dupa acelasi sistem ca la mamifere, dar prezinta unele particularitati structurale:
- Buzele sunt inlocuite prin cioc, limba are forma ciocului, nu au dinti.
- Esofagul prezinta o dilatatie voluminoasa, numita gusa, care are rol de rezervor temporar de hrana.
- Au doua stomacuri: stomacul glandular si stomacul muscular sau pipota.
- Rectul ultimul segment al intestinului gros se deschide in cloaca
- Porumbelul nu are vezica biliara.

Configuraţia electronică a unui element chimic din tabelul periodic descrie aranjarea electronilor săi în diferiţii orbitali, adică straturile pe care se mişcă electronii.
In cazuri similare exista o oarecare precautie in prezentarea definitiei termenilor cu coerenta. Aceasta se poate observa, de exemplu, in cazul conceptului punctului material – o entitate abstracta si fara dimensiune-, de a face o distinctie intre punctul material matematic si punctul material fizic (5), a carui scop este de a atribui o dimensiune nesemnificativa punctului. Obiectivul este evident, un moment care face sa actioneze particulele nu are dimensiuni si, deaceea, ele nu se ciocnesc.

Urmatoarele alternative au fost folosite pentru definirea gazului ideal si/sau gazului perfect:

1. procedura experimentala, cu P ca, daca se iau in considerare (sau T)
2. ecuatia PV=nRT
3. legile Boyle, Gay-Lussac si Charles
4. consecintele Termodinamicii clasice
5. Teoria cineticii gazelor: a) modelul actionarii particulelor
b) modelul sferelor rigide

In fapt, termenii “ideal” si “perfect” nu au acelasi inteles, dupa cum se poate observa din definitiile lor:

Ideal – ceea ce exista numai in idee; imaginar; subiectul unor aspiratii inalte; modelul visat sau imaginat

Perfect – fara defect; ingenios; notabil; incomparabil; care corespunde unui concept sau ideal; executat la cel mai inalt nivel posibil.

In stiintele exacte situatia se complica si mai mult, acesti termeni avind alte intelesuri. Astfel, termenul “ideal” poate fi interpretat ca reprezentarea, la cel mai inalt nivel de aspiratie, fizico-matematica a unui model, intelegind in acest caz ca daca se iau in considerare toate variabilele ce pot actiona intr-un fenomen definit a carui evolutie duce la ecuatia care reproduce cu acuratete fenomenul.

Totusi, termenul “ideal” poate fi deasemenea asociat cu reprezentarea fizico-matematica a aceluiasi fenomen- se obtin expresii simple care implica un numar mai mic sau mai mare de variabile. In aceste conditii survenite in general, se impun una sau mai multe conditii variabilelor microscopice sau macroscopice, in urma carora se obtine reprezentarea fenomenologica extrema (limita).

Existenta unor diferente in aceste definitii conduce la concluzia ca trebuie sa existe o distinctie intre termenul de ‘gaz ideal’ si termenul de ‘gaz perfect’. Aceasta distinctie este pertinenta atita timp cit, luind in considerare exemplul vaporilor de apa la 10mmHg si 20 C, se poate spune ca are comportamentul unui gaz ideal dar nu este un gaz perfect, deoarece in conditiile date pot fi condensate. Una din dificulatile inerente acestei probleme consta in stabilirea pe baza unor criterii stricte a diferentei conceptuale dintre simbolurile:

= 0 si 0

Cind se scrie ‘=0’ se face referire la o egalitate, o relatie necesara sau obligatorie unei afirmatii, Adevarat sau Fals, din care se doreste obtinerea sau constructia fara abordari, fara imperfectiuni a ceva ca, de exemplu, o teorie.
Teoria Cineticii Gazelor Perfecte stabileste in sau prin postulatele sale doua legaturi extreme, termeni de egalitate, respectiv pentru volumul adecvat de molecule gazoase si pentru fortele de interactiune dintre molecule reprezentate pentru:

vi = 0 si fi = 0

din care, impreuna cu legile lui Newton aplicate particulelor, definitia presiunii, rezulta ecuatia:

PV = nRT

fara a fi necesar a face vreo mentiune privitor la comportamentul presiunii sau al temperaturii in obtinerea acestei ecuatii. In consecinta, in acord cu Teoria Cineticii Gazelor Perfecte, trebuie sa fie toate valide in intervalul acestor variabile.

In caz contrar, asa cum se va observa mai incolo, nu ar fi trebuit reprezentat, de exemplu axa presiunilor sau a temperaturilor. In consecinta, reprezentarile bi- si tridimensionale ale izotermelor, izocorelor si izobarelor gasite in majoritatea tratatelor si articolelor stiintifice, sunt reprezentari ale gazelor perfecte si nu ale gazelor ideale.

Simbolul “→0” impune o conditie- o legatura cu validitatea rezultatului ce se obtine dupa utilizare. Daca nu concura cu o relatie de egalitate, ci cu o conditie pe care a limitat-o (in general avind legatura cu o imposibilitate practica), a fost inlocuita de egalitatea P = 0 in loc de P 0. In aceasta egalitate rezultatul depinde strict de relatia prezumata; pe de alta parte in situatia →0 rationamentul conform caruia rezultatele experimentale devin mai bune cu apropierea de conditiile impuse, functioneaza.

Astfel, a scrie X=0 inseamna numai a afirma ca intereseaza obtinerea unui rezultat separat de aceste conditii, in timp ce expresii de tipul X 0 (sau X) inseamna ca relatia obtinuta este cu atit mai corecta cu cit se apropie de conditiile impuse decit ar fi in X 0. Astfel, in acest caz nu s-a simtit necesitatea utilizarii lui X ca si una dintre axele coordonatoare.

Prezenta lucrare are doua obiective principale: sa defineasca gazul real, perfect si ideal, in asa maniera incit sa aiba coerenta si uniformitate intre ele si sa gaseasca punctul comun al celor trei, astfel incit studiul gazelor sa fie mai consistent.

1.1.    Localitatea: Giurgiu

1.2.    Asezare geografica

Judetul Giurgiu este situat in partea de sud a tarii, fiind strabatut de paralela 430 53I latitudine nordica si meridianul de 250 59I longitudine estica, avand urmatorii vecini:
la Est cu judetul Calarasi
la Nord-Est cu judetul Ilfov
la Nord cu judetul Dambovita
la Vest cu judetul Teleorman
la Sud cu Bulgaria

1.3.    Clima

Este temperat continentala de campie, cu influiente climatice de silvostepa  cu veri lungi, uscate si calduroase si ierni geroase. Temperatura medie anuala este de 11,30C. Cea mai scazuta temperatura a fost inregistrata la 6 februarie 1954 (-30,20C), iar cea mai ridicata temperatura a fost inregistrata la 7 august 1896 (+42,80C).
Precipitatiile totale medii anuale sunt de 350-550 l/m2, sub valoarea care poate asigura maxim de randament pentru cereale, a caror pondere este de circa 60% din suprafata arabila a judetului, ceea ce face necesara irigarea. Influenta maselor de aer, a caror frecventa, durata si intensitate difera de la o directie la alta. Astfel, Crivatul , vant puternic si rece, bate iarna de la nord-est si determina geruri, ingheturi intense, polei si viscol. Austrul este cunoscut ca un vant uscat, aproape in toate anotimpurile, batand dinspre sud-vest. Aduce ger iarna si seceta vara. Baltaretul, vant umed specific baltilor Dunarii, bate mai ales toamna si primavara dinspre sud-est, spre nord-vest, fiind insotit de nori negrii si grosi, care aduc o ploaie marunta si calda. Suhoveiul este specific sezonului cald, bate cu frecventa mai mare dinspre est, fiind un vant fierbinte si uscat, aducand seceta, eroziunea solului si furtuni de praf.
Viteza vanturilor in aproape jumatate din cazuri este de 2-5 m/s, vitezele mai mari de 6 m/s si de 0-1 m/s reprezentand celelalte frecvente inregistrate.

1.4.    Solul

In judetul Giurgiu se intalnesc 3 tipuri de soluri care imparte judetul in 3 zone:
zona I – in sudul judetului – predomina cernoziomul irigat care se intinde de la comuna Gaujani pana la comunele Ogrezeni si Ghimpati;
zona II – partea de mijloc si de est a judetului – cernoziom + sol de tranzitie neirigat intre comunele Letca Noua, Singureni, Prundu, Hotarele;
zona III – partea de nord a judetului – brun roscat + brun roscat de padure gleizat + podzolit, de la Mihailesti, Bulbucata pana la Vanatorii Mici.
In baza studiilor agrochimice si pedologice, situatia calitatii solurilor cu privire la reactie (PH), fosfor si potasiu mobil, azot (dupa indicele de azot) si humus, se prezinta astfel la nivelul judetului:
soluri moderat si puternic acide – 33.859 ha;
soluri slab si puternic alcaline – 10.418 ha;
soluri cu continut redus de humus – 83.345 ha;
soluri slab aprovizionate cu azot – 119.809 ha;
soluri slab aprovizionate cu fosfor – 229.199 ha;
soluri slab aprovizionate cu potasiu – 46.882 ha;
terenuri cu panta peste 5 % - 46.882 ha;
eroziune de suprafata – 28.836 ha;
exces de umiditate – 10.418 ha;
soluri neevoluate – 28.650 ha;
soluri cu textura grea – 184.922 ha.

1.5.    Conditii socio-economice

Datorita resurselor de care dispune zona (fond funciar agricol exceptional, potential tehnic, resurse de apa), agricultura judetului Giurgiu ocupa o pondere insemnata in activitatile economice.
Marimea suprafetei agricole si arabile situeaza Regiunea Sud Muntenia, zona din care face parte si judetul nostru, pe primul loc in tara, existand conditii de realizare a produselor ecologice.
Agricultura judetului Giurgiu realizeaza o mare pondere din productia agricola a tarii, fiind o ramura de baza a judetului. Judetul Giurgiu este situat intr-o regiune agricola bogata, cu preponderenta cerealiera, legumicola si viticola.
Suprafata  agricola  a  judetului Giurgiu este de 278.519 ha, din care 99% in sector privat, respectiv 275.607 ha.
Suprafata arabila reprezinta 261.528 ha, respectiv 94% din suprafata agricola.
Suprafata arabila se regaseste in proportie de 99% in sectorul privat respectiv 260.008 ha.

1.6.    Sortimentul de culturi de camp din zona

Cultura    2001
2002    2003    2004    2005
Grau    85.783    82.126    56.187    78.741    98.272
Orz    16.378    13.126    3.187    8.978    12.457
Orzoaica total    4.144    6.945    5.141    7.052    5.065
Ovaz total    2.050    2.394    2.831    3.330    1.845
Porumb boabe    69.259    71.901    80.610    71.832    54.662
Porumb samanta    494    292    311    568    285
Sorg boabe    213    14    337    455    -
Sorg samanta    10    -    5    67    -
Alte cereal    58    37    -    94    5
Mazare boabe    456    702    370    557    564
Fasole boabe    117    213    226    201    195
Naut    7    310                       45    55    25
Fl soarelui consum    33.376    39.874    51.273    39.244    32.622
Fl.soarelui samanta    225    110    184    215    75
Rapita    3.235    3.660    1.350    1.446    1.958
Soia     1.216    1.964    4.444    6.092    3.752
Mustar    417    1.260    1.313    446    -
Sfecla zahar    11    -    20    -    -
Tutun    193    200    141    87    32
Sorg pentru maturi    25    31    40    35    33
Plante medicinale    143    -    442    625    135
Cartofi total    1.809    1.687    1.571    1.673    1.235
Legume total    6.923    6.580    6.987    6.616    6.175
Pepeni    806    786    833    691    544
Plante de nutret    21.262    21.837    27.005    27.603    23.138

1.7.    Rotatia culturilor

Rotatia care se aplica in teritoriu este cereale paioase (grau + orz), rapita pentru ulei, floarea-soarelui, porumb.
Se aplica aceasta rotatie pentru ca graul, rapita pentru ulei si floarea-soarelui sunt vandute catre silozuri, centre de panificatii si fabrici de ulei. Porumbul si orzul este vandut la fermele de pasari din teritoriul judetului.

1.8.    Asolamentul

Grau + Orz
Rapita pentru ulei
Floarea-soarelui
Porumb

Capitolul II – Prezentarea fisei tehnologice la graul de toamna

2.1. Planta premergatoare

Mazarea, leguminoasa pentru boabe, lasa terenul curat de buruieni, solul este imbogatit in azot, se recolteaza devreme, ceea ce permite ca pana la semanatul culturii de grau toate lucrarile sa se efectueze la parametrii cei mai inalti.

2.2. Fertilizarea

Pentru a obtine productii ridicate se recomanda aplicarea ingrasamintelor chimice. Dupa desmiristit, inaintea efectuarii araturii (10 – 20 august), se vor aplica ingrasaminte complexe N:P, pentru a fi incorporate in sol odata cu efectuarea araturii, urmand ca la desprimavarare sa se aplice restul dozei de azot. Pentru a efectua lucrarea de fertilizat se foloseste tractor + MA.
DN = 30 x Rs – Ns – Ngg ± Npr
DN = 30 x 4 – 60 – 30 = 30 kg s.a./ha
100 kg uree …………………… 46 kg Ns.a.
x kg uree ……………………… 30 kg Ns.a.

Celebrul pictor roman Nicolae Grigorescu s-a nascut la 15 mai 1838 intr-o familie de tarani, pe mosia boierului Filip Lens, in satul Pitari, la 45 de kilometri de Bucuresti.  Tatal sau era un fel de administrator pe langa mosiile si conacul boieresc, unde si mama sa va gasi o ocupatie cu “acul”.
Moartea lui Ion Grigorescu (tatal), in 1843, obliga pe sotia acestuia si pe cei sapte copii ai sai sa paraseasca curtea boiereasca si sa mearga la o sora in Bucuresti, in mahalaua Caramidari.
Datorita starii financiare precare si implicit a vietii pline de lipsuri , Nicolae Grigorescu nu a putut fi dat la scoala, motiv pentru care a fost invatat sa scrie si sa citeasca chiar de catre Ruxandra, mama sa.
Ajuns la varsta de 10 ani a inceput sa se gandeasca la o meserie. Il atragea in mod deosebit meseria de zugrav, unchiul si un frate mai mare fiind zugravi.
In Caramidari se afla atunci un pictor ceh renumit, stabilit in tara, Anton Chladek, care il va lua pe Nicolae in atelierul sau. Relatiile dintre maestru si ucenic era una foarte rece. Chladek era sever si cauta deseori sa preintampine o posibila concurenta din partea unui ucenic iscusit. In 1850, la numai 12 ani, parasea atelierul pictorului Anton Chladek, unde petrecuse doi ani ca ucenic. Grigorescu este atreas in mod deosebit de icoane si va picta cu un farmec rar figurile sfintiilor din icoanele sale. Cu iconitele sale va strabate strazile aglomerate ale capitalei, ca un mic zugrav ambulant. Despre iconitele sale nu se va stii foarte multe pana in 1853 cand se face cunoscuta opera sa de la Baicoi: icoane de mari dimensiuni, despartind pronaosul de naos, in biserica zidita de printesa Trubetkoi.
Acesta a fost debutul sau ca iconar, urmand apoi picturile de la Caldarusani, Zamfira si Agapia – cele mai insemnate au loc aici si vor fi terminate in 1860. Cariera sa de iconar se incheie odata cu finalizarea picturilor de la Agapia.
La Zamfira il intalneste pe calugarul Isaiia Piersiceanu, om umblat prin Occident, care va avea asupra tanarului o actiune hotaratoare. Cele mai adanci si mai tainuite proiecte si aspiratii ale lui Grigorescu incep sa capete forme mai palpitante, sperante noi se adauga dorintelor vechi si viitorul este colorat cu tonuri atragatoare. Isi propune sa mearga la Paris si incearca sa obtina un ajutor de la stat in aces sens, dar zadarnic.
Curand face cunostinta cu viitorul Mitropolit al Tarii Romanesti, Iosif Gheorghian , si acesta un om calatorit. Astfel, dorinta tanarului de a pleca la Paris devine si mai mare.
Din starea sufleteasca de ingrijorare si speranta va fi scos de catre stareta Manastirii Agapia, care il angajeaza pentru pictarea totala a bisericii de curand reparata. Acesta este un moment marcant in viata tanarului deoarece, dupa infaptuirea Unirii Principatelor, Mihail Kogalniceanu, pasionat amator de pictura si un bun cunoscator al artei, viziteaza manastirea. Acesta ramane uimit de talentul tanarului pictor si ii promite ca il va ajuta sa se perfectioneze in strainatate.
Cu banii castigati de la Agapia Grigorescu isi pregateste plecarea pe cont propriu la Paris, cand, in toamna lui 1861, primeste instiintare de la Ministerul Moldovei ca una din bursele pentru Paris ii era destinata. In aceeasi toamna el se indreapta spre Franta, incepand astfel o noua etapa din viata sa.
Ajunge la Paris in 1961, unde este intampinat de C.I. Stancescu, vechi rival victorios de la concursul de burse, cu care va face o excursie la Saint Denis. Aceasta excursie va lasa ca urma un desen dedicat insotitorului sau.
Incepe scoala abia in martie 1862 deoarece ratase concursul de intrare din septembrie, in clasa Sebastien Cornu. Este clasificat catre mijlocul grupului celor admisi si, de remarcat, inaintea lui Renoir, care concurase si el.
In toamna lui 1863 paraseste atelierul lui Cornu petrecand de aici ianinte o parte din an in Paris, unde isi instaleaza un mic atelier, si alta parte la Barbizon.
Abia dupa ce va exersa o perioada lunga de timp copiind opere celebre, tanarul va incepe sa faca picturi originale.
In vara lui 1864, neintelegeri financiare cu ministerul il silesc sa se intoarca pentru scurt timp in tara. Din tara el merge direct la Barbizon, hotarat sa se asocieze grupului de pictori din splendida padure, care a facut celebru in lumea intreaga acel mic sat francez.
Impreuna cu traiul de la Barbizon, Grigorescu este atras din ce in ce mai mult de peisaje.
In vara lui 1867 revine in tara, unde ia contact cu viata si natura regiunii de deal si de munte de la noi.
In 1869 este primit la Salonul de la Paris cu lucrari pe care el le considera interesante prntru publicul cosmopolit dar care astazi ii stisfac mai putin pe critici.
Zvonurile persistente de razboi si nelinistea ce caracterizeaza politica si viata sociala a Frantei in 1870 il silesc pe Grigorescu sa se intoarca in tara.
La Bucuresti el are cativa prieteni: Stancescu, profesorul Grecescu, chimistul Bernath si doctorul Davilla. Curand intra si in familia profesorului Urechie.
In 1872 tabloul sau intitulat “Tiganca la Ghergani” va fi cumparat pentru suma de 10 000 de franci aur de catre Ion Ghica. De aici in colo Grigorescu devine obiectul de conversatie si al comentariilor tuturor celor care se interesau la noi de pictura.
Inca din 1870 participa la Expozitia artistilor in viata cu 26 de tablouri, un sfert din numarul total al celor expuse. Va castiga cea mai inalta distinctie acordata de juriu.anul 1873 este anul triumfului sau bucurestean, avand 146 de opere in expozitia Amicilor belelor arte.
Dupa expozitite, unde castigase venituri frumoase de pe urma vanzarii unor tablouri, isi va realiza un vis mai vechi al sau: sa viziteze Italia. Porneste din nordul peninsulei spre Napoli.  Din Italia trece la Atena, Constantinopol iar in iulie 1874 se va afla la Bacau, de unde intreprinde scute calatorii la Agapia, Iasi, Bucuresti si apoi inapoi la Bacau.
Iarna lui 1876 o petrece la Paris, in aceeasi cladire cu renumitul colectionar roman, doctorul G. Bellu, pe care il conoscuse in 1869 si cu care se imprietenise.
In anul 1877 este reprezentat in salonul parizian printr-un cap de evreu, atunci in posesia lui Bellu. Tot atunci el este rechemat in tara de catre guvern, ca reporter artistic in razboiul nostru de neatarnare care trebuia sa inceapa in scurta vreme.
Incepand cu anul 1886 calatoriile sale in strainatate vor deveni si mai frecvente, devenind indispensabile din pricina unei boli mai vechi a artistului care il ameninta cu pierderea vederii..
Se stinge din viata la Campina, la 21 iulie 1907.

Tabel cronologic:

1838 – se naste la 15 mai in comuna Pitaru cel de-al saptelea copil al sotilor       Ion si Ruxandra Grigorescu, marele pictor Nicolae Grigorescu

1843 – moare tatal pictorului. Ruxandra se muta impreuna cu copii la o sora in Bucuresti

1848 – Nicolae intra ucenic la pictorul Anton Chladek

1850 – paraseste atelierul lui Chladek; incepe sa picteze si sa vanda iconite

1853 – picteaza icoane pentru biserica din Baicoi

1854-56 – picteaza mai multe icoane pentru manastirea Caldarusani

1856 – solicita fara succes o bursa de studii in strainatate

1856-57 – picteaza biserica manastirii Zamfira

1857 – participa la concursul pentru o bursa in Italia. Este respins in favoarea lui C. I. Stancescu care avea studii pregatitoare.

1858-61 – picteaza biserica manastirii Agapia. In toamna lui 1861 obtine o bursa de studii la Paris datorita interventiei lui Mihail Kogalniceanu

1862 – lucreaza o vreme ca elev al Scolii de bele-arte, in atelierul lui Sebastien Cornu; in timpul verii lucreaza la Barbizon.

1863 – poseda un mic atelier propriu la Paris, in rue du Cherche-Midi, 23

1863-64 – executa numeroase copii dupa vechii maestri, la Luvru

1864 – intreprinde o calatorie in tara, din iulie pana in octombrie

1867 – participa cu 6 paze la Expozitia Universala din Paris. Vine in tara , picteaza scene si peisaje la Caldarusani, Targoviste, Campulung si Rucar

1868 – participa la expozitia marilor pictori din Barbizon. Napoleon al III-lea ii cumpara 1 tablou. Expune pentru prima oara la Salonul din Paris.

1869 – expune la Salonul din Paris 2 tablouri. In mai revine in tara.

1870 – expune 26 de panze la “Expozitia artistilor in viata”. I se acorda medalia de aur pentru “Portretul marelui ban Nasturel Herescu”

1872 – expune “Tiganca la Ghergani” la Gebauer

1873 – la 1 ianuarie se deschide expozitia organizata “Societatea Amicilor Belelor-Arte”, la care contributia lui Grigorescu numara 146 de lucrari. In acelasi an pictorul participa si la Expozitia Universala din Viena

1873-74 – porneste intr-o lunga calatorie in Italia, trecand mai intai prin Viena si coborand apoi in Trieste catre Venetia, Roma si Napoli. Iarna deseneaza dupa nud intr-o academie din Roma. Revine in tara prin Grecia si Constantinopole

1874 – in iulie se afla la Bacau unde va ramane cu mici intreruperi pana la sfarsitul anului. Picteaza “Evreul cu caftan”

1875 – la cea de a treia expozitie a “Societatii Amicilor Belelor-Arte” expune subiecte rustice si studii aduse din Italia si de la Bacau. Pleaca apoi in Franta , unde picteaza prima serie a vederilor din Vitre.

1877 – sub pseudonimul N. Dio expune la Salonul din Paris un portret de evreu

1877-78 – participa la Razboiul pentru independenta ca reporter artistic; executa mai multe sute de desene si cateva studii in ulei, de care se va servi mai tarziu, in compozitiile consacrate razboiului

1879 – se afla iarasi la Paris

1880 – expune cu mare succes “Evreul cu gasca” la Salonul din Paris

1881 – mahnit de nepasarea oficialitatii, nutreste intentia de a se expatria. Organizeaza o mare expozitie personala. Participa la “Expozitia artistilor in viata” cu cateva opere capitale, printre care si “Vechilul”

1882 – expune la Salonul din Paris una din panzele sale preferate, “ Un colt din atelierul meu”. In tara este prezent la expozitia de la Stavropoleos

1883-84 – calatoreste in Franta, in Bretania si aprope de Paris, la Brolle. Picteaza marine, peisaje cu figuri, noi vederi din Vitre

1885 – termina “Atacul de la Smardan”, marea panza comandata artistului la 1878 de primaria capitalei. Expune la “Intim Club” 47 de lucrari printre care numeroase desen si uleiuri inspirate din razboiul la care participase

1886 – deschide o noua si stralucitoare expozitie in tara. Picteaza la Posada, unde va reveni si in anii urmatori

1889 – participa la Expozitia universala din Paris si la Salonul Ateneului Roman de curand inaugurat

1891 – deschide o expozitie personala la Ateneu

1895 – expozitie personala la Ateneu

1896 – picteaza “Luminisul” si “Printre dealuri si munti”

1897 - expozitie personala la Ateneu

1900 – este invitat sa participe la Expozitia Universala din Paris, dar se retrage in ultimul moment, nemultumit de locul acordat tablourilor sale. Deschide o expozitie personala la Ateneu

1901 - expozitie personala la Ateneu

1902 - expozitie personala la Ateneu

1903-04 – picteaza la Agapia si Varatec

1905 – ultima expozitie personala la Ateneu

1906 – expozitie retrospectiva

1907 – se stinge din viata la Campina, la 21 iulie, lasand neterminata una dintre compozitiile infatisand “Intoarcere de la balci”

Conceptul de dezvoltare durabilă

Fundamentală pentru conceptul de dezvoltare durabilă este necesitatea integrării     obiectivelor economice cu cele ecologice şi de protecţia mediului.O lungă perioadă de timp,pană în urmă cu circa 20 de ani,se acorda prioritate creşterii economice,excluzand problemele de protecţia mediului.Formele grave de manifestare a deteriorării  componentelor mediului înconjurător impun schimbarea acestei optici.Desigur că perspectiva creşterii economice înaintea protecţiei mediului este posibilă.Se poate susţine o astfel de strategie prin faptul că o economie stabilă generează fonduri şi permite o intensă muncă socială în domeniul protecţiei mediului.
Managementul ecologic,ca şi ştiinţa medicală,are un principiu confirmat:prevenirea este întodeauna mai bună şi mai economică decat tratarea.De aceea este esenţial ca în această etapă de dezvoltare a omenirii,în toate ţările,obiectivele economice şi cele ecologice,incluzand şi acţiunile de protecţia mediului,să fie integrate de la început cu scopul de a minimaliza pagubele ecologico-economice.
În domeniul legislativ se au în vedere atat legi cadru,cat şi legi specifice unui domeniu sau altul de activitate.În paralel trebuie desfăşurate activităţi de elaborare de normative,instrucţiuni,standarde,etc pentru a asigura un concept unitar de acţiune.
Componenta economico-tehnologică este cea care trebuie să promoveze acţiunile cu caracter pragmatic şi efect imediat.Sistemul de taxe,tarife.penalităţi trebuie să asigure descurajarea industriilor şi tehnologiilor polunate şi încurajarea promovării aşa numitelor tehnologii „curate”.O deosebită importanţă pentru succesul activităţii de protecţie a mediului,în prezent şi perspectivă o au elementele de ordin informativ-educativ,care să modifice modalităţi şi obiceiuri contrare unei bune gestionări a factorilor de mediu.Toate aceste activităţi trebuie făcute pe baza atragerii,în toate fazele,de la decizie pană la aplicare,a colectivităţilor locale.De semnalat este rolul deosebit de important al organizaţiilor neguvernamentale pe această linie.
Începutul oricărei activităţi de protecţia mediului dintr-o ţară,ca politică de stat,coerentă şi eficientă,se face cu organizarea şi asigurarea funcţionării sistemului de supraveghere a mediului,în ansamblu,şi a componentelor sale.
În ceea ce priveşte Romania,încă de la începutul perioadei cand protecţia mediului a devenit o preocupare primordială a statului,deci după 1989, a fost elaborată o concepţie modernă de organizare a sistemului de monitoring,materializand cele două concepte actuale ce se cer: un sistem integrat pentru toţi factorii de mediu şi un sistem global,pe diferite niveluri de agregare,inclusiv cu conectare la reţeaua mondială.Acest concept a fost elaborat în Romania cu începere din 1990 şi organizarea sistemului este în derulare cu sprijinul unor instituţii internaţionale.
În ultimii 20 de ani specialiştii şi oameni de decizie au înţeles acuitate problemei poluarii mediului,căutand soluţii locale sau globale,economice,tehnice sau politice.Aceasta a condus la dezvoltarea ingineriei mediului.

Metode şi utilaje de reţinere a suspensiilor solid din gazele de ardere

În funcţie de locul de amplasare faţă de sursele de emisie a bioxidului de sulf şi oxizilor de azot,pot fi alese următoarele tipuri de aparate: camere de liniştire,cicloane,filtre din materiale semipermeabile,scrubere şi filtre electrostatice.

1.Camerele de liniştire gravitaţionale
Principiul acestor aparate impune trecerea gazelor printr-o cameră cu secţiune foarte mare,cu viteză foarte scăzută,unde,sub acţiunea gravitaţiei,particulele de dimensiuni mai mari se separă din gaz.Eficienţa acestor aparate este dependentă în foarte mare măsură de mărimea şi densitatea particulelor.

2.Cicloanele
Eficienţa acestora este mărită în comparaţie cu cea a camerelor de liniştire.Din cauza introducerii tangenţiale,cu viteză mare a gazelor,acestea capătă o mişcare elicoidală,iar particulele,sub acţiunea forţei centrifuge,sunt separate langă peretele ciclonului,după care cad în partea inferioară conică a acestuia de unde se elimină.

3.Filtrele din materiale semipermeabile
Gazele încărcate cu praf sunt trecute printr-un mediu semiporos din materiale ţesute sau paslă,care reţine particulele de praf,gazul epurat trecand mai departe.Eficienţa de reţinere a acestor filtre,este foarte ridicată,însă utilizarea lor este limitată la temperaturi şi unităţi reduse.

4.Scrubere
În aceste aparate particulele sunt reţinute prin spălarea cu un lichid,apoi acestea sunt separate în decantoare sau separatoare centrifugale.

5.Filtrele electrostatice
Acestea sunt probabil cele mai potrivite pentru reţinerea prafului,utilizate atat pentru particule micronice,cat şi pentru cele mai mari atat la presiuni,umidităţi şi temperaturi scăzute,cat şi pentru valori ridicate ale acestora.

Procedee de reducere a oxizilor de azot din gazele de ardere

Există cateva tehnici pentru împiedicarea formării de NOx în cantităţi mari,toate avand ca principiu arderea cu coeficienţi de exces de aer foarte scăzuţi.Ele se numesc arzătoare de NOx scăzut.Una dintre metode constă în montarea arzătoarelor în colţurile focarelor astfel încat aerul secundar de ardere şi combustibilul să nu fie conţinute în acelaşi jet.Jeturile de combustibil se întalnesc tangenţial în centrul focarului,formand o zonă de ardere circulară.Tratarea oxizilor de azot din gazele de ardere poate fi efectuată prin mai multe metode,care pot fi grupate în două mari categorii:uscată şi umedă.Dintre procedeele uscate cele mai importante sunt cele cu reducere catalitică selectivă şi cu reducere necatalitică selectivă.Procedeele umede includ reţinerea atat a oxizilor de azot,cat şi a celor de sulf,fie simultan,fie separat Reducerea emisiilor de agenţi poluanţi din transporturi se referă mai ales la perfecţionarea motoarelor cu ardere internă, care trebuie făcută în sensul asigurării unei arderi complete a combustibilului,deci în sensul eliminării hidrocarburilor nearse şi al oxidului de carbon din gazele de eşapament.
Motoarele alimentate cu hidrogen-cum ar fi,spre exemplu,actualele motoare-rachetă au gazele de ardere formate numai din vapori de apă,pentru că oxidul de carbon şi oxizii de azot nu au de unde proveni,întrucat nici hidrogenul şi nici oxigenul lichid-care serveşte drept carburant în aceste motoare-rachetă-,nu conţin carbon sau azot.Doar cantităţi infime de oxizi de azot se formează la ieşirea jetului de gaze fierbinte în atmosferă,care conţine,după cum se ştie,4/5 din volum azot.Această infimă poluare se va produce şi la motoarele cu ardere internă alimentate cu hidrogen,deoarece acolo arderea nu se va face cu oxigen lichid,ci cu aer atmosferic.Cu toate acestea hidrogenul este considerat la ora actuală combustibilul ideal din punct de vedere al nepoluanţei.
Lucrări hidrotehnice pentru combaterea efectelor distructive ale apelor
Acţiunile de prevenire a poluării apelor şi combatere a efectelor acesteia sunt coordonate în general în toate ţările,pe linie de stat,avand la bază o legislaţie menită să protejeze resursele de apă ale ţării respective.După scopul urmărit există o serie de lucrări hidrotehnice de combatere a efectelor distructive ale apelor:

Sfera de cuprindere a noţunii de administraţie publică

Activitatea executivă (constând în organizarea executării  şi executarea în concret a  actelor normative) este realizată de un sistem  de organe ce portă denumirea de organe executive. Totalitatea acestor organe ce exercită atribuţii executive formează puterea executivă, alături de celelalte două puteri organizate în stat : legiuitoare şi judecătorească.
După criteriul competenţei materiale, organele executive se clasifică în organe cu competenţă generală şi organe de specialitate, iar după din punctul  de vedere al competenţei teritoriale distingem între organele centrale şi locale.

Distincţia dintre administraţia publică centrală si administraţia
publică locală.

Distincţia dintre Administraţia publică centrală şi cea locală are la bază utilizarea mai  multor criterii cumulative. Ele au în vedere competenţa teritorială şi materială a organelor ce  compun administraţia publică şi natura interesului pe care il promovează. Astfel, administraţia publică centrala îşi  exercită competenţa teritorială la nivelul întregului teritoriu naţional, iar cea locală doar la nivelul unităţilor administrativ teritoriale în care au fost alese autorităţile respective. Pe de altă parte, organele ce compun administraţia publică centrală dispun fie de competenţă materială generală – Guvernul, pe când autorităţiile locale au o competenţă materială ce se circumscrie  în jurul realizării interesului local. Nu în primul rând, în timp ce administraţia centrală promovează interesul general – naţional , cea locală promovează  înteresul localităţii respective.

Autorităţiile administraţiei publice locale, natura lor juridică
şi actele pe care le emit sau le adoptă.

Autorităţile administraţiei publice în comune şi oraşe sunt consiliile locale, comunale şi orăşeneşti, ca autorităţi deliberative, şi primarii, ca autorităţi executive. Consiliile locale şi primarii funcţionează ca autorităţi ale administraţiei publice locale şi rezolvă treburile publice din comune şi oraşe, în condiţiile legii.

1.1    Consiliile locale

Consiliile locale sunt compuse dintr-un număr de  consilieri pe care legea  îi determină în funcţie de numărul populaţiei  unităţii administrativ – teritoriale. Ei aleşi prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat, în condiţiile stabilite de Legea privind alegerile locale.
Consiliul local  ca autoritate deliberativă, este un organ colectiv de conducere care îşi  exercită atribuţiile în principal prin adoptarea unor acte normative, denumite hotărâri.
Atribuţiile principale ale consiliilor locale (comunale,orăşeneşti, municipale) se circumscriu în domeniul interesului local, constând din:
a) alege din rândul consilierilor viceprimarul, respectiv viceprimarii, după caz; stabileşte, în limitele normelor legale, numărul de personal din aparatul propriu;
b) aprobă statutul comunei sau al oraşului, precum şi regulamentul de organizare şi funcţionare a consiliului;
c) avizează sau aprobă, după caz, studii, prognoze şi programe de dezvoltare economico-socială, de organizare şi amenajare a teritoriului, documentaţii de amenajare a teritoriului şi urbanism, inclusiv participarea la programe de dezvoltare judeţeană, regională, zonală şi de cooperare transfrontalieră, în condiţiile legii;
d) aprobă bugetul local, împrumuturile, virările de credite şi modul de utilizare a rezervei bugetare; aprobă contul de încheiere a exerciţiului bugetar; stabileşte impozite şi taxe locale, precum şi taxe speciale, în condiţiile legii;
e) aprobă, la propunerea primarului, în condiţiile legii, organigrama, statul de funcţii, numărul de personal şi regulamentul de organizare şi funcţionare a aparatului propriu de specialitate, ale instituţiilor şi serviciilor publice, precum şi ale regiilor autonome de interes local;
f) administrează domeniul public şi domeniul privat al comunei sau oraşului;
g) hotărăşte darea în administrare, concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate publică a comunei sau oraşului, după caz, precum şi a serviciilor publice de interes local, în condiţiile legii;
h) hotărăşte vânzarea, concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate privată a comunei sau oraşului, după caz, în condiţiile legii;
i) înfiinţează instituţii publice, societăţi comerciale şi servicii publice de interes local; urmăreşte, controlează şi analizează activitatea acestora; instituie, cu respectarea criteriilor generale stabilite prin lege, norme de organizare şi funcţionare pentru instituţiile şi serviciile publice de interes local; numeşte şi eliberează din funcţie, în condiţiile legii, conducătorii serviciilor publice de interes local, precum şi pe cei ai instituţiilor publice din subordinea sa; aplică sancţiuni disciplinare, în condiţiile legii, persoanelor pe care le-a numit;
j) hotărăşte asupra înfiinţării şi reorganizării regiilor autonome de interes local; exercită, în numele unităţii administrativ-teritoriale, toate drepturile acţionarului la societăţile comerciale pe care le-a înfiinţat; hotărăşte asupra privatizării acestor societăţi comerciale; numeşte şi eliberează din funcţie, în condiţiile legii, membrii consiliilor de administraţie ale regiilor autonome de sub autoritatea sa;
k) analizează şi aprobă, în condiţiile legii, documentaţiile de amenajare a teritoriului şi urbanism ale localităţilor, stabilind mijloacele materiale şi financiare necesare în vederea realizării acestora; aprobă alocarea de fonduri din bugetul local pentru acţiuni de apărare împotriva inundaţiilor, incendiilor, dezastrelor şi fenomenelor meteorologice periculoase;
l) stabileşte măsurile necesare pentru construirea, întreţinerea şi modernizarea drumurilor, podurilor, precum şi a întregii infrastructuri aparţinând căilor de comunicaţii de interes local;
m) aprobă, în limitele competenţelor sale, documentaţiile tehnico-economice pentru lucrările de investiţii de interes local şi asigură condiţiile necesare în vederea realizării acestora;
n) asigură, potrivit competenţelor sale, condiţiile materiale şi financiare necesare pentru buna funcţionare a instituţiilor şi serviciilor publice de educaţie, sănătate, cultură, tineret şi sport, apărarea ordinii publice, apărarea împotriva incendiilor şi protecţia civilă, de sub autoritatea sa; urmăreşte şi controlează activitatea acestora;
o) hotărăşte, în localităţile cu medici sau cu personal sanitar în număr insuficient, acordarea de stimulente în natură şi în bani, precum şi de alte facilităţi, potrivit legii, în scopul asigurării serviciilor medicale pentru populaţie; asemenea facilităţi pot fi acordate şi personalului didactic;
p) contribuie la organizarea de activităţi ştiinţifice, culturale, artistice, sportive şi de agrement;
q) hotărăşte cu privire la asigurarea ordinii publice; analizează activitatea gardienilor publici, poliţiei, jandarmeriei, pompierilor şi a formaţiunilor de protecţie civilă, în condiţiile legii, şi propune măsuri de îmbunătăţire a activităţii acestora;
r) acţionează pentru protecţia şi refacerea mediului înconjurător, în scopul creşterii calităţii vieţii; contribuie la protecţia, conservarea, restaurarea şi punerea în valoare a monumentelor istorice şi de arhitectură, a parcurilor şi rezervaţiilor naturale, în condiţiile legii;
s) contribuie la realizarea măsurilor de protecţie şi asistenţă socială; asigură protecţia drepturilor copilului, potrivit legislaţiei în vigoare; aprobă criteriile pentru repartizarea locuinţelor sociale; înfiinţează şi asigură funcţionarea unor instituţii de binefacere de interes local;
t) înfiinţează şi organizează târguri, pieţe, oboare, locuri şi parcuri de distracţie, baze sportive şi asigură buna funcţionare a acestora;
u) atribuie sau schimbă, în condiţiile legii, denumiri de străzi, de pieţe şi de obiective de interes public local;
v) conferă persoanelor fizice române sau străine, cu merite deosebite, titlul de cetăţean de onoare al comunei sau al oraşului;
x) hotărăşte, în condiţiile legii, cooperarea sau asocierea cu persoane juridice române sau străine, cu organizaţii neguvernamentale şi cu alţi parteneri sociali, în vederea finanţării şi realizării în comun a unor acţiuni, lucrări, servicii sau proiecte de interes public local; hotărăşte înfrăţirea comunei sau oraşului cu unităţi administrativ-teritoriale similare din alte ţări;
y) hotărăşte, în condiţiile legii, cooperarea sau asocierea cu alte autorităţi ale administraţiei publice locale din ţară sau din străinătate, precum şi aderarea la asociaţii naţionale şi internaţionale ale autorităţilor administraţiei publice locale, în vederea promovării unor interese comune;
z) sprijină, în condiţiile legii, activitatea cultelor religioase;
w) asigură libertatea comerţului şi încurajează libera iniţiativă, în condiţiile legii.
Consiliul local exercită şi alte atribuţii stabilite prin lege.

3.2. Primarii localităţiilor

Sunt aleşi de populaţia cu drept de vot din unitatea administrativ – teritorială  respectivă, pe baza scrutinului uninominal.
În esenţă, primarul fiind definit ca autoritate executivă, el are drept principale atribuţii organizarea executării şi executarea în concret a legilor, hotărârilor de guvern, precum şi a hotărârilor consiliului local.
Primarul îndeplineşte o funcţie de autoritate publică. El este şeful administraţiei publice locale şi al aparatului propriu de specialitate al autorităţilor administraţiei publice locale, pe care îl conduce şi îl controlează.
Primarul răspunde de buna funcţionare a administraţiei publice locale, în condiţiile legii.
Principalele atribuţii ce revin primarului sunt:
a) asigură respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, a prevederilor Constituţiei, precum şi punerea în aplicare a legilor, a decretelor Preşedintelui României, a hotărârilor şi ordonanţelor Guvernului; dispune măsurile necesare şi acordă sprijin pentru aplicarea ordinelor şi instrucţiunilor cu caracter normativ ale miniştrilor şi ale celorlalţi conducători ai autorităţilor administraţiei publice centrale, precum şi a hotărârilor consiliului judeţean;
b) asigură aducerea la îndeplinire a hotărârilor consiliului local. În situaţia în care apreciază că o hotărâre este ilegală, în termen de 3 zile de la adoptare îl sesizează pe prefect;
c) poate propune consiliului local consultarea populaţiei prin referendum, cu privire la problemele locale de interes deosebit. Pe baza hotărârii consiliului local ia măsuri pentru organizarea acestei consultări, în condiţiile legii;
d) prezintă consiliului local, anual sau ori de câte ori este necesar, informări, privind starea economică şi socială a comunei sau a oraşului, în concordanţă cu atribuţiile ce revin autorităţilor administraţiei publice locale, precum şi informări asupra modului de aducere la îndeplinire a hotărârilor consiliului local;
e) întocmeşte proiectul bugetului local şi contul de încheiere a exerciţiului bugetar şi le supune spre aprobare consiliului local;
f) exercită funcţia de ordonator principal de credite;
g) verifică, din oficiu sau la cerere, încasarea şi cheltuirea sumelor din bugetul local şi comunică de îndată consiliului local cele constatate;
h) ia măsuri pentru prevenirea şi limitarea urmărilor calamităţilor, catastrofelor, incendiilor, epidemiilor sau epizootiilor, împreună cu organele specializate ale statului. În acest scop poate mobiliza populaţia, agenţii economici şi instituţiile publice din comună sau din oraş, acestea fiind obligate să execute măsurile stabilite în planurile de protecţie şi intervenţie elaborate pe tipuri de dezastre;
i) asigură ordinea publică şi liniştea locuitorilor, prin intermediul poliţiei, jandarmeriei, gardienilor publici, pompierilor şi unităţilor de protecţie civilă, care au obligaţia să răspundă solicitărilor sale, în condiţiile legii;
j) îndrumă şi supraveghează activitatea gardienilor publici, conform angajamentelor contractuale;
k) ia măsurile prevăzute de lege cu privire la desfăşurarea adunărilor publice;
l) ia măsuri de interzicere sau de suspendare a spectacolelor, reprezentaţiilor sau a altor manifestări publice care contravin ordinii de drept ori atentează la bunele moravuri, la ordinea şi liniştea publică;
m) controlează igiena şi salubritatea localurilor publice şi produselor alimentare puse în vânzare pentru populaţie, cu sprijinul serviciilor de specialitate;
n) ia măsuri pentru prevenirea şi combaterea pericolelor provocate de animale, în condiţiile legii;
o) ia măsuri pentru elaborarea planului urbanistic general al localităţii şi îl supune spre aprobare consiliului local;
asigură respectarea prevederilor planului urbanistic general, precum şi ale planurilor urbanistice zonale şi de detaliu;
p) asigură repartizarea locuinţelor sociale pe baza hotărârii consiliului local;
q) asigură întreţinerea şi reabilitarea drumurilor publice, proprietate a comunei sau a oraşului, instalarea semnelor de circulaţie, desfăşurarea normală a traficului rutier şi pietonal, în condiţiile legii;
r) exercită controlul asupra activităţilor din târguri, pieţe, oboare, locuri şi parcuri de distracţii şi ia măsuri pentru buna funcţionare a acestora;
s) conduce serviciile publice locale; asigură funcţionarea serviciilor de stare civilă şi de autoritate tutelară; supraveghează realizarea măsurilor de asistenţă şi ajutor social;
ş) îndeplineşte funcţia de ofiţer de stare civilă;
t) emite avizele, acordurile şi autorizaţiile date în competenţa sa prin lege;
ţ) propune consiliului local spre aprobare, în condiţiile legii, organigrama, statul de funcţii, numărul de personal şi regulamentul de organizare şi funcţionare a aparatului propriu de specialitate;
u) numeşte şi eliberează din funcţie, în condiţiile legii, personalul din aparatul propriu de specialitate al autorităţilor administraţiei publice locale, cu excepţia secretarului; propune consiliului local numirea şi eliberarea din funcţie, în condiţiile legii, a conducătorilor regiilor autonome, ai instituţiilor şi serviciilor publice de interes local;
v) răspunde de inventarierea şi administrarea bunurilor care aparţin domeniului public şi domeniului privat al comunei sau al oraşului;
x) organizează evidenţa lucrărilor de construcţii din localitate şi pune la dispoziţie autorităţilor administraţiei publice centrale rezultatele acestor evidenţe;
y) ia măsuri pentru controlul depozitării deşeurilor menajere, industriale sau de orice fel, pentru asigurarea igienizării malurilor cursurilor de apă din raza comunei sau a oraşului, precum şi pentru decolmatarea văilor locale şi a podeţelor pentru asigurarea scurgerii apelor mari.
Primarul îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de lege sau de alte acte normative, precum şi însărcinările date de consiliul local.
În exercitarea atribuţiilor sale primarul emite dispoziţii cu caracter normativ sau individual. Acestea devin executorii numai după ce sunt aduse la cunoştinţă publică sau după ce au fost comunicate persoanelor interesate, după caz.
Primarul, viceprimarul, respectiv viceprimarii, secretarul comunei, al oraşului sau al subdiviziunii administrativ-teritoriale a municipiului, împreună cu aparatul propriu de specialitate al consiliului local, constituie o structură funcţională cu activitate permanentă, denumită primăria comunei sau oraşului, care aduce la îndeplinire hotărârile consiliului local şi dispoziţiile primarului, soluţionând problemele curente ale colectivităţii locale.

Primarul localităţii – autoritate publică, ce reprezintă  şi promovează interesul local.
Primarul îndeplineşte o dublă calitate:
accea de reprezentant al statului în unitatea administrativă – teritorială
respectivă. În această calitate el exercită atribuţii de  ofiţer de stare civilă şi este persoana sub îndrumarea căreia se realizează activitatea de autoritate tutelară şi stare civilă;
aceea de reprezentant al localităţii a cărei populaţie l-a ales. Altfel, primarul este
reprezentantul comunei sau oraşului în relaţiile cu persoanele fizice şi juridice din ţară sau din străinătate, precum şi în justiţie.